Candidatul romano-evreu la presedentie si-a lansat candidatura cu surle si trambite, printr-o lovitura de imagine: cooptarea in stafful de campanie a Monicai Columbeanu si a lui Adrian Minune. Afisarea lui Meir cu acestia ia adus un plus de notorietatea, intrand in atentia tabloidelor si a televiziunilor.

continuare pe http://atacfrontal.blog.com/2009/10/13/tine-minte-3-cuvinte-prostia-unui-presedinte-ep1/

Steluţei îi curg lacrimi repezi din ochi albaştri fără strălucire. Îl rog pe Dumnezeu, repetă ea. Îl rog… Doamne, nu mi-o lua pe Cosmina… Doamne, lasă-mi copilul, te rog…
Poate că eu sunt de vină pentru nenorocirea asta de boală, leucemia asta rea şi tot ce a urmat, spune Steluţa privind în gol.
Acum un an, pe timpul ăsta, Cosmina era sănătoasă tun. Avea centura albastră la karate, făcea sport de performanţă. Pe atunci făcea câte o sută de flotări de-o dată. Acum nu poate merge nici la baie. Când s-a îmbolnăvit, şansele ei de viaţă erau mici, aşa mi-au spus medicii. Că încearcă să o salveze, dar că nu îmi garantează nimic.
Acum un an, pe timpul ăsta, Cosmina avea o familie, mergea la şcoală, învăţa bine, făcea sport, avea viaţa ei de copil, avea o casă. Apoi… Apoi s-a întâmplat ceva. De atunci ne avem doar una pe alta. Dar e bine şi aşa, dacă o vrea Dumnezeu să mi-o lase pe Cosmina…
Aveam şi noi o viaţă. Nu cine ştie ce, viaţă obişnuită, cu muncă multă, zi şi noapte. Ne încropisem o mică afacere, duceam în alt judeţ cereale cultivate de noi şi aduceam în schimb cartofi, pe care îi vindeam la piaţă. Aveam un ARO, primit moştenire de la tata, cu el am început. Am început să ne construim o căsută. Apoi am cumpărat o camionetă.

cosmina in singuratatea bolii pe patul de spital

Într-o noapte s-a întâmplat o nonorocire. O fată bolnavă la cap dintr-un sat – avea schizofrenie, biata de ea – a fugit din casă, spre şosea. S-a aruncat drept în faţa camionetei noastre. Fata a murit pe loc, cu creierii împrăştiaţi pe asfalt. Soţul meu era în dreapta şoferului, dormea. Când s-a trezit brusc din somn şi a văzut nenorocirea, a făcut un şoc.
De atunci nimic nu a mai fost normal în viaţa noastră. Am fost nevoită să îmi iau copilul şi să plec. A fost greu. Eu m-am angajat vânzătoare. Am închiriat o cameră în Mizil. Toată iarna am stat fără căldură, nu aveam nici gaze. Nu aveam decât nişte haine mai groase. Apoi ne-am mutat la ţară, la mama, în casa bătrânească, la Boldeşti, Prahova. În primăvară, cam pe 20 aprilie 2009, cu acordul Cosminei am plecat în străinătate, femeie de serviciu la o familie. Vroiam să strângem bani să putem locui şi noi ca oamenii. Nu mai suportam să-mi văd copilul fără de nici unele. Trei săptămâni am fost plecată. M-au anunţat că i s-a făcut rău la şcoală, Cosmina a căzut din picioare şi a fost dusă la spital.
Când am ajuns la spital în Bucureşti nu am mai recunoscut-o. Nu i se mai vedeau dinţii, atât de umflate îi erau gingiile. Am crezut că o să mă prăbuşesc şi am să mor pe loc. Am rezistat, Dumnezeu mi-a dat putere, ca să îi fiu alături.
Pe 13 mai 2009, Cosmina Andreea Păun, în vârstă de 14 ani, a fost internată în secţia de Oncopediatrie a Spitalului M.S. Curie din Bucureşti, cu diagnosticul de Leucemie Acută Mieloblastică M1.
Pe 22 mai 2009 a început primul tratament citostatic. În urma primei etape de tratament a intrat în aplazie medulară cu neutropenie febrilă severă, trombocitopenie severă. Au urmat transfuzii de sânge repetate. La începutul lunii septembrie a început a altă cură de citostatice, apoi transfuzii de sânge. Urmează încă una, în octombrie 2009.
La momentul internării, Cosmina era elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic din Mizil. Între timp, Cosmina a împlinit 15 ani, în spital. Cosmina a fost repartizată în clasa a IX-a la specializarea Matematică-Informatică de la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil, cu media de admitere 9.23.
Pe 1 iulie 2009, de ziua ei, Cosmina şi-a dorit un tort. Cosmina a rămas cu dorinţa. Din 13 mai şi până în septembrie 2009, Cosmina şi mama ei au supravieţuit în spital din banii strânşi de colegii de la şcoală.
Cosmina pare copilul care are de toate. Dar nu este aşa. Când vezi un copil bolnav puţin mai bine îmbrăcat sau doar ai impresia asta, te gândeşti că are tot ce îi trebuie. Tot ce are Cosmina acum, a primit cadou de la oameni. Viaţa de spital este grea. Banii se duc pe hrană – dieta este pretenţioasă – pe medicamente care nu se găsesc în spital, pe igienă.
Cosmina are nevoie de un transplant. Mama ei, sfătuită de câţiva prieteni, a aflat că sunt şanse în străinătate. Diriginta Cosminei a scris unei clinici, în Italia. Au cerut 150.000 de euro pentru tratament şi transplant.
În spital, Cosmina a făcut şi un abcces cerebral din cauza unei sinuzite maxilare cu osteoliză severă de bază de craniu şi a fost operată. A făcut candidoză şi aspergiloză. Doar tratamentul recomandat de medic împotriva aspergilozei, cu medicamentul Fungizone, costă 300 de euro.

cosmina

Dacă doriţi să o ajutaţi pe Cosmina:
Raiffeisen Bank
RON: RO 97 RZBR 0000 0600 1005 2891
Pentru Păun Cosmina. Titular de cont este mama ei, doamna Neagu Steluţa.
Telefon Neagu Steluţa: 0723 914 273

stiu, e trist. nu am prieteni,nu iubesc pe nimeni, nu ma iubeste nimeni

In fiecare noapte, inainte de somn, in fiecare dimineata, cand ma mai voi trezi, ma voi ruga pentru tine Puiule Demon, ma voi ruga la Dumnezeul nostru, Allah-ul unora, Budha altora si eretismului parintilor tai, ma voi ruga ca tu sa cazi in groapa pe care ai tai mi-au sapat-o, ca sa primesti ce meriti. Ma voi ruga ca tu sa devii tu, sa primesti exact cat poti duce, sa inveti cei aia viata, sa ai parte de ce tu, alaturi de satra ta tembelizata, mi-ai oferit. Ma voi ruga Puiule Demon in fiecare noapte de acum incolo sa poti dormi bine pentru ca dimineata sa ai forte proaspete cu care sa distrugi destine. Ma voi ruga sa ai parte numai de persoane perverse ca sa-i ofere mintii tale neprihanite ceea ce merita. Mai voi ruga sa nu te schimbi pentru ca in final sa ii alungi de langa tine pe toti si pe toate care ti-au intins o mana de ajutor si care tin la tine cu adevarat. Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca in continuare sa ramai cea mai mizera si lipsita de caracter fiinta pe care am cunoscut-o, sa fii gunoiul si nenorocile din viata mea, sper ca nu si a altora. Sa nu te schimbi! Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa mai intalnesti pe cineva care sa te poata iubi, aprecia si considera prietena asa cum esti tu in realitate, ci nu cea pe care o afisezi. Ma voi ruga sa ai o singura personalitate, ci nu doua. Ma voi ruga pentru tine Puiule Demon ca sa te perfectionezi in arta satanica a minciunii si a manipularii si sa traiesti in teribilismul acestei arte, inconjurata de minciuni, ca din minciuni esti facuta. O sa ma mai rog sa traiesti. Sper ca vei rezista!

•• Despre mine au spus multi – si-o spun si eu adeseori – ca sunt nascut intre Valentine’s Day si Dragobete pentru a avea parte de dragoste cu nemiluita. Asta in conformitate cu decretul emis de urzitoare, la nasterea lui Bogdan Barbieru. Asa o fi, insa problema este ca iubit am fost, nu ma pot plange. Am inlacrimat multe fete si femei. Din pacate pentru mine, nu de fiecare data fata cu care imparteam o pereche de inimi m-a iubit. Eu nu am iubit decat una. Nu sunt mereu lucrurile asezate prin valurile vietii asa cum le dorim … in afara de asta, de multe ori Valentine’s day, alias ziua indragostitilor de pretutindeni, m-a prins singur s-au la distanta de iubita. Asa s-a nimerit. In fond, consider acest import un kitsch in sinea lui, la noi in tara. Din cauza preluarii bolnavicioase si a inselatorului mod in care a fost inteleasa (trec peste detalii, ca sa nu prelungim). Ea, ziua de 14 februarie, are in sinea ei un scop nobil – mareste iubirea, o legenda nobila – pan’ cand moartea ne va desparti. Problema este ca aceste lucruri au fost uitate. Ea a fost luata drept o zi a cadourilor – trece drept un sentiment material, ca ceva cul, nu neaparat biutifaull. I s-a uitat scopul. Si de aceea printre altele reprezinta un kitsch.

Cand iubesti si esti iubit e totul. Cel putin eu cand iubesc o fata imi doresc sa-I arat zilnic cata importanta are ea pe aleea drumului nostru.

De partea cealalta, direct de pe plaiuri mioritice, la doar cateva zile distanta si mai putin asteptat, soseste mai putin mediatizatul batranul copil, pururea indragostit: DRAGOBETELE. O sarbatoare a iubirii, o traditie ce se pierde in asfaltul razbunator al junglei cotidiene. Inconjurat de alte kitschuri importate, Dragobetele rezista cu greu. Macar din patriostism sau din recunostinta fata de persoana iubita, azi, am putea sa-I daruim ei o floare …

Bogdan.pingu@gmail.com

PS: Anul trecut, de Valentine’s Day, i-am oferit puiului – de acum ratacit pe alt drum – trei flori din trei mame si trei tati diferiti, in trei vaze si in fiecare vaza o floare cu o poza ce ne reprenta pe noi ca un cuplu cu un mesaj pe spate. In prima poza aparea un puisor de soricel (alintul meu pt ea) cu mesajul: “NICI MACAR CELE MAI FRUMOASE FLORI DIN LUME …”, in a doua poza eram eu cu ea la inceputul realatiei si pe spate mesajul “…NU STRALUCESTE CA TINE. TE IUBESC …”, iar in a treia poza era un pingu’ imperial (adica eu), cu mesajul “MA SEMNEZ AL TAU PT. TOTDEAUNA, PINGU.”

Scriu acest lucru nu din romantismul gestului, ci pt ca pur si simplu mi-am amintit fara sa vreau de acest “Valentine’s day”, singurul petrecut alaturi de ea (desi am fost impreuna vro trei). Si daca totul e pierdut intre noi, mai ramand in urma noastra doar un copil pe nume Amintirea, ratacesc acum in bratele altei ea. Insa, orice Valentine’s day e urat, pt mine. Atunci cand nu mai iubesc …