o sunt io. sunt un roman care scrie la un ziar si lucreaza la o carte. pot spune despre mine ca “sunt vechi, dom’le”, in mine inca nu a murit mirarea. Io sunt io. Sunt nascut in primii ani viata a iubirii dintre mama si tata. parintii mei sunt mama si tata, iar numele lor sunt doar mama si tata. In prezent, ocupatia lor este una speciala: asteapta sa ma intorc acasa. Cat despre faptul ca am fost vreodata sub influenta unor actiuni judiciare, asa este. am fost cateva luni inchis in mine. In mine a fost inchisa toata dragostea si tot visul unei umbre, iubirii dandu-i chip de mama si urii chip de lacrima (dupa cum zicea grigore vieru). io sunt io. Cel mai vesel om trist. Din lume.

***ceva absolut banal. Un politist abuzator

PROCES VERBAL: in urma cu cateva zile, ma aflam pe str. Memorandumului, din mun. Brasov, in jurul orei 8.00, mai exact in timp ce ma deplasam spre sediul unei societati unde, absolut intamplator, sunt angajat. Asa ca am trecut printr-un complex studentesc al carui nume este omonim cu cel al strazii maisusamintite, cand am observat o persoana care prin bogata sa imaginatie creeaza tot felul de conflicte si povesti de amor, in care printre personajele principale sunt si eu, cu toate ca nu am nicio participatie la asa-zisele evenimente. Acea persoana, Cristea Alexandra Valentina pe numele ei de fata mare ce nu mai este, m-a observat si ea la randul ei, exclamand “oups … am dat de belea”. M-am uitat in jurul meu si nu am vazut pe nimeni. Cum pe mine ma cheama Bogdan, ci nu Belea, mi-am spus: “asta-I dusa rau cu capul”. Ea s-a intors din drum. La circa 120 de secunde, in timp ce m-a deplasam agale cu pasi de melc – ca doar nu viteza lui Schumi’ – spre serviciu, mi-au aparut in cale … lupii moralisti in civil … ptiu, maica … aaa … adica doua organe, care desi nu s-au prezentat mi-au adresat cu insistenta o invitatie de a merge cu ei in biroul lor, ala de militie universitara, unde se va tine un simpozion pe tema “o amenda nu strica niciodata”. Eu am declinat invitatia pentru ca: 1) mama m-a invatat ca nu-I bine sa vorbesc cu strainii si 2) la sediul firmei urma sa aibe loc un simpozion pe tema “Rolul dispecerului intr-un spatiu comercial”, iar 3) la redactie subiectul barfei era “metode de a iti recupera automobilul furat cand anchetatorii freaca … menta. Metoda becaliana si hrebenciucana”.

Cum invitatia devenise o obsesie pentru cele doua organe, m-am lasat pagubas si am acceptat invitatia. Asta dupa ce am aratat legitimatiile de serviciu. Am intrat in biroul lor – mobilat cu prost gust si urat mirositor – iar un organ trecu’ la pipaieli si cotrobaieli prin portofel. Le-am replicat ca mie inca imi plac (enorm, chiar) si ca nu-s genul meu. Ei au insistat cu legea 61 pe 91, eu ca nu exista un articol referitor la ceea ce fac ei. Apoi a mai aparut si susnumita individa (o curva ieftina de fel, care o imita exceptional pe Magda Ciumac), care a are o imaginatie bogata (probabil de la fumurile inhalate), ce a scris o declaratie la sto’ cu nu stiu ce prostii ce nu le va putea dovedi nici in ziua de azi. Un anume agent Moraru mi-a daruit un pix, eu l-am refuzat ca aveam si eu doua. Oricum, mai scumpe ca a lui. El a insistat, eu iar am refuzat. El m-a poftit sa scriu pe o foaie alba dupa dictarea sa. Eu am refuzat cu replica “vreau sa stiu de ce-as putea fi acuzat? Ca ma duc sa muncesc si nu ii fac pe altii de bani, ca acuzatoarea?”. El a continuat: “nu conteaza”, eu : “cine pluseaza?”. Cu plicu’, spaga si relatiile, bineinteles (n.m.: dupa cum vedeti cei doi agenti aveau o obsesie, eu la randul ii terorizam cu obsesia mea de a inota contra curentului in acest caz). Dupa care am incercat sa duc o munca de lamurire, insa zadarnica, caci concluzia finala fu’: “in unele cazuri, bancurile cu militieni nu sunt glume, sunt fapte cotidiene”. Pe scurt, am purtat o discutie cu respectivul Moraru pe tema “drepturile si libertatile omului”, ca din cate stiu eu i-am zis si lui. Adica, “strada cu pricina are utilitate publica si privitul este dreptul tuturor celor care detin doi ochi (sau mai multi) intre nas si frunte, fie om, fie animal, ca e dat de la Dumnezeu prin intermediul lui Adam si Eva si a urmasilor, urmasilor lor, iar eu nici macar nu am schimbat vro’ vorba cu acea persoana”. D-l agent Moraru, mai zambitor decat de obicei, dar cu o privire nauca, zis-a: “nu conteaza, eu-s organul”. Replica mea: “sigur nu al legii!”. Am iesit afara, sa fumez o tigara, a iesit si el, adica organu’, dupa mine si a inceput sa-mi explice ca nu am facut nimic, ca oricine poate depune plangeri si ca ma va amenda cu toate ca n-am facut nimic. Pentru ca – nu-I asa? – trebuie sa arate si el superiorilor ca face ceva, ca are si alte activitati in afara de a sta pe scaun. Si a mai dat de inteles ca “unde relatii si plicuri nu-s, cazi nevinovat” sau ca “unde relatii si plicuri is, acolo is succesuri” (nu a zis chiar asa, dar a dat de inteles).

Nedumirit si/sau uimit, am ridicat tonu’. “Asta-I un act de coruptie si trafic de influenta s.a.”. El: “nu stiu si nici nu ma intereseaza”. Am plecat direct la un avocat, unde am scris o plangere prealabila (penala devine dupa ce primeste acceptul urmarii penale), trimisa catre D-NA cea buna, colo-n deal, la Bucuresti. Cu toate astea … amenda a fost deja anulata.

Cu toate ca … daca stau si mai gandesc mai bine, nu a fost chiar asa de rau: am aflat ca in zona sunt multe furturi auto ce risca sa fie clasificate cu AN (autor necunoscut). Lucru bun de un articole …

***

Eficienta unei doamne politiste

Ştii cum se evaluează eficienţa activităţii mele? Prin numărul de cazuri rezolvate!”, îmi spuse o poliţistă de la o secţie de poliţie braşoveană în timpul unei anchete. Corect!, gândesc fără să rostesc cu voce tare. Însă, în urmă cu ceva timp, un fost şef al poliţiei îmi spunea că atunci când previi eşti şi mai eficient. Îmi mai spunea că e extrem de uşor să dai o amendă, să bagi pe câte unul la zdup pentru câte-un mizilic, dar te ocupi de aceste lucruri în timp ce cazurile mari nu-şi găsesc rezolvare. Şi îmi mai spunea că dacă vrei să fii un bun poliţist trebuie să ştii să lucrezi cu oamenii, să fii şi un bun psiholog. Îmi dădea exemplu pe un tip care încă din liceu era un smardoiaş, dar care avea cap. Ar fi putut de atâtea ori să îl „ardă” pe penal şi chiar să-l bage la răcoare. A ales, în schimb, să încerce să-l îndrepte. Şi a reuşit, iar azi tipul e directorul general al unei mari societăţi. Pentru acest chestor eficienţa se măsoară altfel. Pentru poliţista din Braşov începusem să cred că se măsoară în cazuri ce se lasă cu pedepse. Indiferent de vină sau nevinovăţie. În Braşov, am observat o diferenţă între poliţiştii de acolo şi cei din Prahova, Bucureşti, Vrancea, Buzău ori Iaşi. Amenzile se dau cu uşurinţă, nu contează dacă faci ceva sau nu, chiar dacă mergi pe drumuri publice şi îi tresare unui miliţian deghizat în uniformă de poliţist să te facă, abuzând de funcţia sa, delăsarea şi comoditatea sunt la loc de cinste, tupeul de miliţian cu caschetă este din plin, prezumţia de nevinovăţie nu prea există, iar cazurile mari nu-şi găsesc răspunsuri, cu tot ajutorul venit din partea superiorilor bucureşteni. Asta în Braşov. În judeţele mai sus amintite, unde am locuit o perioadă sau am lucrat, am observat poliţişti ce au renunţat să se creadă buricul pământului, mult mai interesanţi de munca lor şi mult mai îndoielnici în rezolvarea anchetelor, căci dacă exista îndoială, atunci te apropii mai mult de adevăr. Însă, nu e bine să generalizăm aceste aspecte. Generalizările sunt de obicei false, inclusiv şi aceasta. Pentru că ceva asemănător cu ce îmi spunea chestorul am întâlnit la poliţista din Braşov, pe numele ei Cornelia Popa. A fost prima dată, de când îmi duc bucuriile şi ponoasele prin Braşov, când am întâlnit acest tip de organ al legii. Asta după cazurile Negrilă, Moraru sau Dincă, care au fost comozi sau foarte buni la orice altceva, mai puţin pentru ce erau plătiţi. O consolare ciudată pentru mine.

PS.: Scriu aceste rânduri ca o continuare la articolele „Corupţie şi abuz?” şi „Moraru îmi zice:/ amenda să pice”. În afară de asta, mi s-a reproşat că scriu doar de rău, că nu toate organele sunt corupte. Nu am zis sau scris niciodată acest lucru, iar ca atare azi am scris de bine. Dar dacă din patru doar unul îşi face treaba, atunci nu pot spune că nu exista deloc corupţi sau laşi, or „comozi”. Aş fi dobitoc.

***

scrisoare catre puiu

In urma cu ceva timp, am crezut in tine. Cam asta ma doare acum, faptul ca a fost de ajuns cateva clipe de naivitate sa devin slab, sa am incredere in cineva care nici macar o flegma franceza care sa se duca direct in freza nu merita. Nu credeam ca tu esti un vierme, iar cand am realizat acest lucru era tarziu. Nu prea tarziu, dar in orice caz tarziu. Sa vorbim despre sentimente, regrete nu are niciun rost acum. Chiar daca sunt atatea intrebari fara de raspuns. Stii, viermi de obicei sfarsesc prin a fi calcati in picioare. Uneori, ma intreb cum de am putut sa fiu naiv, alteori cum de ai putut sa te schimbi in rau. Ai dreptate, nu te iubesc, eu o iubeam pe fata care stia ce vrea de la viata, care avea planuri si ambitia sa le realizeze, vise si care era buna, plina de viata si nu dorea raul nimanui. Sau poate ai fost asa doar cand erai ascunsa sub haina de actrita. De la o vreme joci acelasi rol, dar destul de prost. Strangi ura in priviri ca sa alungi adevarul, iar tot ceea ce spui e un adevar distorsionat.

Da-mi mana ca sa nu te mai ascunzi printre degete, n-a asculta ce spun altii, te feresti sa spui ce gandesti tu si spui ce vor vali, elena, ana s-auda, in loc sa plangi strngi ura. poate amandoi stim ce n-ar trebui sa stim vreunul, tine minte: sfarsitul nu se programeaza, eu l-am simtit. Si ai dreptate, ai format oceane de lacrimi dar ai trecut peste ca eu te-am invatat sa inoti, daca a ramas din toate o amintire atunci stii si tu care este adevarul.

In privirea ta se vede clar ca disperi, ca faci ceVA ce tu nu vrei, dar vor altii, iar ochii tai in lacrimi azi nu ma mai ating, am gasit antidotul in alte fete ce imi urmeaza pasii in dormitor.

Spui ca inainte se vedea in ochii mei ca speranta si iubirea, dar ce pacat ca atunci si acum sunt doar doua carti diferite.

***

Motto: “Stii ca e trist. Dar e adevarat. Singurii mei prieteni sunt morti: Labis, Eminescu, Bacovia, Lavinia, Grigore Vieru. Nu mai am prieteni, nimeni nu ma iubeste si eu ii iubesc pe toti. Sunt cel mai vesel om trist.”
Intotdeauna am crezut ca nedreptatea e cea mai mare blasfemie. Si de asta am crezut in dreptate. Renuntand sa cred in spagi, coruptii si alte lucruri mocirloase si intunecate. Alegand, incercand sa fiu stramb si sa judec drept. Nu sunt respectat pentru ca am dat cu pumnul in capul cuiva. Ci pentru ca am avut puterea sa zic NU, nu e bine si atunci cand am intalnit abuzuri sau acte de coruptie am ales sa urlu ca ceea ce se intampla e o nedreptate, ca altcineva pierde in urma acestor jocuri murdare. Am fost din totdeauna constient ca e riscant. Ca pot pierde totul, insa nu m-am temut: mereu am jucat pe totul sau nimic. Constient ca totul s-ar putea intoarce impotriva mea. Si ca o satra de lupi haini vor ataca in haita si vor incerca sa traga glont dupa glont din toate pozitiile posibile. Credeam ca sunt pregatit pentru o asemenea lupta. O perioada am fost . Apoi cineva care a insemnat enorm din momentul primului salut, primei atingeri tandre, care a trezit in mine sentimente de care nu eram constient ca le am, cineva a intors armele impotriva mea. Iar eu am ramas doar un soldat intr-o lupta care nu era a lui, care nu avea macar un glont sa riposteze. Alaturi de politisti si procurori marsavi, parinti care inca mai practica elemente securiste, a creat o imagine de infractor. Iar justitiarii au profitat de aceste lucruri si astfel au fost mult mai preocupati de anchetarea mea, cu toate ca eram nevinovat. Asta in timp ce Gorbunov se plimba liber prin Brasov, altii trageau cu pistoalele, altul omora doua fete si tot asa. Pentru prima data am simtit ca tot ceea ce am facut bun a fost zadarnic, a fost doar un strop de ploaie menit sa-ti potoleasca setea. Pentru prima data nu am mai avut puterea sa fac bascalie de aceste anomalii. Da, “Bogdan Barbieru trebuie sa para infractor”, probabil asta a gandit o mana de coruptionisti. *** Nu m-a interesat vreodata sa public in mod neaparat. Am vrut doar sa scriu proza, poezii. Si de multe ori sa incerc sa reprezint interesele oneste ale oamenilor batuti de soarta, victime ale unor acte de coruptie sau ale indiferentei autoritatilor locale. Nu am facut jurnalism. Mi-am dorit doar sa reprezint. Persoanele de pe strada mea si din tara mea. Am scris materialele direct din strada. Am vazut adevaratele fete ale saraciei in strada. In ghetoul din Baicului bucurestean, a unui cartier ploiestean sau printre mizilenii mei. Asa se intampla in Romania. Cine deschide gura, la un momentdat dupa zeci de incercari gura i se va inchide. Fortat de multe ori. Asa e in Romania. Gainariile sunt anchetate atent, in timp ce adevaratele infractiuni se fac uitate. Probe apar, dispar, depinde de cati euroi ai in plic. Anchetatorii mei nu au dormit. Nu va scapa de traficanti, ci doar de banii pe care ii luati. Imi doresc doar sa mai am puterea sa demonstrez acest lucru. Si in plus vreau sa imi vad anchetatorii si martorii falsi cum se bucura de o telegrama primita cand cineva le moare, sa se chinuie sa faca bani, sa ii planga si pe ei familia cum ne-a plans pe noi si mila merita doar cand esti corect, iar mie nu imi e frica sa pun pe hartie tot ce am in cap. *** Plec. Scarbit. Dezamagit. Pentru mine, ceea ce am facut, ce am incercat sa fac a ajuns la final. Am vrut sa lupt lupta cea dreapta, chiar daca uneori am esuat.

***

Cel mai rau e cand dragostea se transforma, treptat, in obsesie. Ajungi sa cauti dragostea in sine fara sa te mai intereseze cine anume ti-o poate oferi. Vrei dragoste, pentru ca ai invatat sa iubesti DRAGOSTEA. Doar ca asta e o dragoste falsa. E lumea falsa in care te-ai refugiat si in care nimeni si nimic nu te mai poate rani, pentru ca nu poate patrunde decat cel caruia ii dai drumul. Si putini sunt cei care reusesc sa treaca pragul lumii tale.Ce se intampla la sfarsit, cand realizezi ce ai facut o viata intreaga? Atunci e prea tarziu ca sa mai poti schimba ceva. Si accepti resemnat sfarsitul, sperand ca vei avea o sansa in viata urmatoare. Trebuie, altfel la ce bun atata suferinta?

***
Pasarila s-a inaltat spre cer
Posted on februarie 10, 2009 by barbieru bogdan

A fost cel mai bun, in handbal. In viata – la fel. A fost un om bun. A invins moartea, odata, in trecut. Cand a inmuiat lama taioasa a cutitului. Acum vreo patru ani. Sambata soarta nu i-a mai facut cu ochiul. Lama cutitului a devenit mai dura ca otelul. Ca piatra. A patruns in el, ca intr-o felie subtire de paine. Zdrobind sperante, vise. Inimi. Lasand in spate doar lacrimi si agonie. A murit precum un caine. Tocmai el. Un om bun, modest. Laudat de oamenii din sport si presa de pe 7 continente, pe buna dreptate. Laudat pentru ce a daruit el. Handbalului. Suporterilor. Vestea ca Marian Cozma, cunoscut si ca Pasarila – masivul Pasarila – nu mai e printre si cu noi a cazut ca un trasnet peste foile jurnalistilor. Peste sufletele celor care l-au cunoscut prea putin – cazul meu, prea mult. Sau deloc. Vantul a suflat puternic in lumanarea sa si a stins flacara. S-a lasat intuneric. Pasarila s-a vazut nevoit sa se indrepte spre un alt loc. In care este lumina. O lumina divina. Asa ca Pasarila a prins aripi. Si s-a inaltat spre cer. Bogdan Barbieru PS: Modul in care a pierit un mare sportiv e dureros. Mai dureros e ca Marian Cozma isi iubea tara. Si a sfarsit printre straini. Sfasiat de lama prea ascutita a unui cutit. Condoleante familie si celor apropriati. Sa-I fie tarana usoara. Dumnezeu sa-l ierte.

***
roma, 21 septembrie
Posted on noiembrie 4, 2008 by barbieru bogdan

Dragă Puiule,
Am vrut să-ţi scriu mai devreme dar am fost ocupat, ştii uneori problemele cotidie-ne ne întorc cu totul pe dos şi ne fac să uităm de cei din jur. Ai spus că sora ta se va mărită, so „Casă din lut şi copii din ipsos!” Nu de altă, dar cu criza asta econo-mică e mult mai ieftin. Mă bucur că mi-ai citit epistolele postate pe blog, dar aş vrea să înţelegi că asta fac şi ăsta sunt, iar romanul rămâne totuşi realitate combinată cu ficţiune. îţi promit că atunci când voi edita „În amintirea suferinţei”, ce va con-ţine şi „DordePui”, vei fi prima care o va primi. Ştii că ce am făcut era spre binele tău, ai tăi sunt părinţii tăi indiferent de cum se poartă cu tine. dacă nu eram dur, banala cifră doi ar fi continuat. Cam asta a fost situaţia, doar că tu ai uitat că o mână care te-a hrănit la modul cel serios nu trebuie înjunghiată pe la spate. Nu te-am înţeles la faza cu avortul, dar dacă ce mi-ai spus a fost real acel copil era şi al meu, iar asta m-a făcut să-mi pierd capul. În plus, ştii că la toate problemele pe care ţi le-am rezolvat am făcut aşa pentru că mie mi-a păsat cu adevărat de tine. şi, după cum ştii, au fost multe. La fel de reale cum pe 16 februarie am petrecut acea noapte nebună în camera ta. Îmi pare rău că nu te-am văzut la spectacolul meu, să nu crezi că nu te-am băgat în seamă intenţionat. Şi despre ce dracu’ vorbeşti când spui că ţi-ai tăia venele dacă eu cu ai tăi nu vom fi în relaţii mai bune, iar eu nu voi fi din nou împreună cu tine, măcar amici. Cred că asta e o prostie şi ar trebui să te maturizezi un pic, ce naiba!, tu chiar n-ai deloc puţin caracter! Chestia asta îmi produce milă, dar în acelaşi timp şi un sentiment de res-pingere, de scârbă. Poate dacă lucrurile ar fi stat altfel, am fi fost doi sau poate că asta a făcut să stăm împreună atâţia ani. Şi aşa ţi-am mai răspuns la întrebare. Amici … în nici un caz nu! pentru că ai tăi nu vor ezita din nou să te uziteze drept un mijloc de răzbunare! Cred că ai nişte probleme, Alex, şi ţi-ar trebui ceva consiliere, să te ajute să te co-bori de pe pereţi când ai atacuri de panică! Iar prostia aia cu noi împreună m-a făcut să îmi doresc să nu ne mai întâlnim, chiar dacă ţi-am promis că atunci când o să mă suni, o să te sun şi eu. Şi atunci când vrei vrea să vin, voi veni! Cât despre ameninţă-rile Iuliei şi Anei, cred că aveţi nevoie de nişte calmante. Chiar credeţi că îmi va fi frică? Mă faceţi să râd! Chiar cred că tu şi noul tău prieten aveţi nevoie unul de celălalt, or poate el ar trebuie să te trateze mai bine! vezi, încă un motiv pentru care noi nu vom mai fi vreodată doi, plus: eu nu iubesc pe juma’! şi chiar de te-ai cuplat cu el de gura a lor tăi şi ale colegelor de came-ră, asta nu e scuză! Sper că citeşti această scrisoare, sper să ajungă la timp, înainte să te răneşti singură. Cred că începi să zâmbeşti forţat! Dacă te-ai relaxa un pic, mă bucur că te-am făcut fericită, dar, Alex, încearcă să înţelegi: te vreau ca un fan cititor, dar nu vreau să faci ceva prostesc (referitor la faptul că ţi-ai tăia venele doar ca să te răzbuni!). am văzut o chestie live, care m-a speriat, acum două săptămâni în Bucureşti: una era însărcinată şi i-a promis fostului iubit (care avea de gând să recunoască copilul) că se va răzbuna pe el, iar ea a găsit de cuviinţă că dacă se va sinucide şi va ucide şi fătul se va răzbuna pe el. şi astfel, s-a aruncat de la etajul 10 al unui bloc şi a murit, şi a ucis şi copilul. Sper că citeşti această scrisoare, sper să ajungă la timp, înainte să te răneşti singură. Şi mi-aş dori ca şi ai tăi să intre pe bbpingu.weblog.ro ca să citească şi ei despre aceste lucruri, probabil că ar merita să afle adevărul şi să lase armele deoparte. PS: cât despre lucrurile ce le am la tine în cameră, precum şi despre banii care ţi i-am împrumutat rămâne să mai discutăm. Mă bucur te-ai angajat! Îmi pare rău că am ales această cale de răspuns, însă alte moduri nu concep. Pinguinul divorţat

***
CANTEC DE LEBADA/ Despre adevar
Mulţi văd, mulţi aud. Atât doar. Nu înţeleg. Sau nu vor sa înţeleagă. Neacceptarea adevărului nu-i un lucru glorios. Poate nici ruşinos. Însă nu face bine sufletului. Nu poţi face ce este corect atât timp cat adevărul nu îl accepţi sau îl cunoşti. Poţi, de astfel, sa acuzi in stânga, in dreapta. Dar vei face rău. In primul rând ţie. Ca persoană ce încearcă sa nege adevărul, să-l ascundă. Apoi, persoanelor implicate în acel episod. ADEVĂRUL poate face mult rău, uneori. Şi-atunci de ce să îl spui? Lasă-i pe alţii sa plătească. Cat timp nu iţi asumi responsabilitatea rostirii adevărului, ci doar a ceea ce vrei să se ştie lucrurile devin doar nişte gogoşi, înflorite pe alocuri cu dulceaţa minciunii si răzbunării, care nu-ti mai murdăreşte obrazul, uscat de vânt sau de cremele pe care le folosim pentru a ascunde semnele îmbătrânirii.Aşa i s-a întâmplat unui prieten mizilean. Pentru că nu a făcut nimic plăteşte prin acuzaţii aduse fără nimic real la bază. Mint, a făcut ceva: a scris despre un fost om de la Secu. Şi cum nenea de la Secu a făcut multe turnătorii la viaţa lui, pentru prosperitatea lui, şi acum după 18 ani face acelaşi lucru. Acuza pe alţii pentru bunăstarea lui. Cu toate că acuzatul a făcut bine. Un adevăr ascuns duce la transformarea nevinovaţilor in vinovaţi. Pentru că un securist, tot securist rămâne. Ascunde adevărul pentru bunăstarea lui! Daca ascunde pentru că adevărul nu-i în favoarea lui, atunci e doar un laş, care se teme de a îşi asuma responsabilitatea. Dacă îl ascunde pentru a se răzbuna pe persoana care i-a acordat un ajutor, atunci nu mai are nevoie de nici un control psihiatric. E deja nebun. Sau sunt nebuni, deja.
***
dragoste nebuna si oarba ma insoteste mereu, puiule
Posted on decembrie 14, 2008 by barbieru bogdan

“Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus: Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat: V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc? Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua… Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforia, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata …

Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate; Adevarul a preferat sa nu se ascunda: De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit? Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.

Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia… pur si simplu a uitat unde s-a ascuns… dar aceasta nu este atat de important!

Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata … pana cand a observat o tufa de trandafir, si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. Un milion! a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul – in iarba tanara, Frica – intr-o pestera intunecata, Minciuna – in spatele curcubeului (iarasi o minciuna… Era totusi la fundul oceanului…), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.

Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti… Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi
DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU.”

***
gand nocturn – intre sublim si ridicol
Posted on noiembrie 28, 2008 by barbieru bogdan

Bună, fato, Puiule, dragă amică. Sunt doar un amic de-al tău pe care s-ar putea ca tu să nu-l cunoşti, chiar dacă l-ai cunoscut cândva, dar niciodată ca amic. Îţi scriu în legătură cu el. Da!, el. Bărbatul acela căruia tu îi spuneai şi încă îi mai spui Pingu’. Da!, cel care te-a luat în braţe şi te-a strâns la pieptul său de parcă ştia că, orice s-ar întâmpla, într-o zi o să te piardă. Te-a protejat. A vrut – cred că încă mai vrea – să ai parte numai de bucurii în viaţa ta. Visele tale să devină cotidian … Stai liniştită!, nu o să-ţi scriu despre cum ai trecut tu de la sublim la ridicol aşa de uşor încât şi acum, după ceva timp trecut, sălăşluieşti în ridicol. Ştii, te-a alintat pentru că erai micuţa lui, Puişorul lui pe care îl iubea pân’ la nemărginire. Ţi-a oferit tot ce îţi doreai, viaţa ta era plină şi te scăldai în raze de soare. Iar, dincolo de toate, te-a făcut să te simţi femeie în adevăratul sens al cuvântului. Ştii, o să încerc să îţi spun multe sfaturi, asemenea unui bătrân trecut prin viaţă, dar obiectiv. O să îţi arăt nişte aspecte pe care tu nici măcar nu le cunoşti sau poate nu ai putut să vezi prin acele fapte adevărul, fiind pierdută prin lumea prezentată de cineva care vrea doar să îţi pară important. Spuneai la un moment dat că dl. Pingu’ urmărea interesul financiar. Poate că ai dreptate, depinde din ce unghi priveşti lucrurile. Dacă te gândeşti la faptul că urmărea să aibă o situaţie financiară tot mai mare pentru ca vouă să vă meargă mai bine, atunci ai dreptate. Dacă priveşti scenariul gândit de trioul Vali-Ana-Iulia, colegele tale, atunci te înşeli iar prietenelor tale le poţi transmite o felicitare pentru mintea bolnavă de care au dat dovadă. Să vedem … mai spuneai că nu te-a plăcut niciodată cu adevărat. Aici, o fi adevărul mai dur, dar să ştii că ai dreptate. Pân’ la urmă cine să placă o fată aşa ca tine!? Hm …?! El nu te-a plăcut. În schimb, te-a iubit la fel ca un copil care plânge şi îşi strigă mama plecată, te-a adorat, pentru el erai icoană, erai şi luceferie. Erai ploaie caldă de primăvară, stea fără cer, înger alungat din cer. În schimb, tu ai uitat să-i mai oferi dragostea ta pentru el, prin egoismul tău ai păstrat-o în tine, doar pentru tine. Uneori nu-i de ajuns să şopteşti un te iubesc cu un glas rece, chiar de e sincer. Dar ce ar fi fost de făcut, oare? Prietenele tale, acel trio inegalabil în privinţa supradozei de prostie pe care ne-o arată, au şi ele un loc aparte în viaţa, chiar nutreşti ceva sentimente pentru ele. Din păcate, sentimentele nu sunt reciproce. Şi ai rămas fără el, fără dl. Pingu’ (dl. că eu nu mă trag de şireturi cu el), dar ţi-au rămas colegele tale puţin-mai mult îndobitocite. Pentru cât timp? Curând vei afla răspunsul! Acest trio care în invidia lor ţi-au spus despre el că-i dificil şi că nu te merită. Cum ar fi putut ele să-l cunoască, când nici măcar pe tine nu te cunosc. Poate că singurul care te cunoaşte aşa cum eşti şi te înţelege e dl. Pingu’. Dar pe el tocmai l-ai pierdut. Tu n-ai ştiut că acelei inegalabilei mulţimi vide, alias Iulia, îi picaseră invidia şi ura pe el pentru că el a dovedit că este un instinct clasic şi că nu va lăsa pe nimeni să distrugă relaţia voastră. Ai lăsat-o să încerce să-l distrugă, dar în final tot ea s-a „ars”. Pentru că abilitatea, caracterul puternic, inteligenţa, anticiparea mişcărilor celor din jurul lui sunt câteva dintre atuurile lui, iar acestea nu le posedă acel trioul îndobitocit, din preajma ta. Iar în ultima vreme, când piedicile apăreau, iar drumurile erau blocate de baraje, ai dat bir cu fugiţii, fiind prea laşă pentru a-ţi asuma vina şi responsabilitatea, adevărul te-a speriat şi n-ai fost în stare să îl accepţi, ai preferat deşi erau greşelile tale să arunci vina în cârca lui dl. Pingu’. A fost mai uşor aşa. În fond, dacă te încălzeşti cu ceva poţi să arunci vina şi pe mine, chiar dacă sunt străin de greşeli. Apoi, la ceva vreme, când tu făcuse-i deja trecerea de la sublim la ridicol, aflându-te în ridicol, te-ai trezit că cineva îţi sfâşie inima-n două părţi în momentul în care ai văzut pe alta cum îl ţine în braţe, mai frumoasă poate ca tine şi de aceea în simţirea ta ai numit panaramă. Ţi-l furase pe dl. Pingu’. … Din păcate, dacă continui să priveşti lucrurile în aşa fel, se va întâmpla ceva ce ţi se va părea ciudat, straniu, iar scenariul absurd. Însă, doar acum. Ţi-ai dat uşor iubitul cel drag unei femei străine, în vălmăşagul cluburile te-ai scufundat deplin, iar la un moment dat patul tău, înainte de somn, îţi va părea ca o raclă. În singurătatea ta, poate că îţi vei dori ca acea raclă imaginară să fie reală. Dar în urma raclei tale amici, prietene, iubit sau soţ … nu-s … Ştiu, acum pare absurd, dar mai târziu: tot ce se poate. PS.: cred că te gândeşti „oare Pingu’ ce mai face?, s-o mai gândi la mine?”. O să îţi spun eu. E bine, că doar ceea ce nu l-a ucis l-a făcut mai puternic. Încă te mai simte, te mai iubeşte, dar dragostea lui pentru tine scade pe zi ce trece în intensitate. Doar acum, braţele lungi ale altcuiva îl înconjoară de parcă ar vrea să nu-i dea drumul niciodată vreodată …

***
LaCrima … take care, puisor

Posted on martie 12, 2008 by barbieru bogdan

o iubire faurita de un sculptor crud, a carui dalta s-ar rupt

Ma simt jalnic, asemenea unui pocinog fantezist si ecleziastic, de parca as fi sub efectul “catarsis” in sensul negativ. Am facut, acum doua ore, un lucru pe care, cel putin la acel moment, credeam ca e bun. Acea varianta tampa. Nenorocit, cretin, dobitoc, tampit – daca mi-ar zice cineva acum asa l-as crede! Deja un sentiment de vinovatie ma cotropeste, imi patrunde in inima, in corp si ma face sa-mi fie scarba de mine. Nu m-am gandit la consecinte cand am facut acel gest. Imi spala catusi de putin naprasnicul sentiment de vina faptul ca alta metoda, mai eficienta si mai domoala, nu mi-a trecut prin cap, alta nu era ca sa ne rupem definitiv de noi. Un rezultat dezastruos si dureros impartirea la doi din doi.

Sper si ma voi ruga sa fie fericita – merita, sa mai intalneasca iar dragostea aia adevarata cu care am toropit-o eu, iar de data asta parintii ei s-o accepte. Vom fi de acum doar doua corabii, care vor naviga in directii opuse, ce s-au intalnit doar pentru o clipa in univers si in acel moment s-au contopit devenind una. Apoi doar o umbra neagra si imensa. Care de azi doar ea va ramane simbolul unei iubiri neimplinite.

Deja regret, dar asta era singura varianta prin care ea ma va uita mai usor. Ma va privi ca pe un nenorocit, nu va intelege si nici nu va afla (n.m. – nu stie de acest blog, nici nu va sti ca aici sunt depozitate secretele mele, nu ale noastre) de ce am facut asta, dar privindu-ma ca pe o bestie, un nenorocit, ii va fi mult mai usor sa treaca peste; e altfel decat daca as fi plecat ca unul care se sacrifica pentru parintii ei. E mai bine asa, chiar daca imi va fi greu s-o uit.

Imi mai ramane decat sa privesc spre viitor si prin framantari melancolice sa o port prin gand pe, de acum, pierduta mea, pe care nici nu ma stiu cum s-o strig.

Ea ramane. Singura, cu lacrimi in ochi. Incerc sa fiu puternic, ea va trebui sa fie puternica. Poate la un moment dat un altul (fir-ar el sa fie al dracului, ca deja imi vine sa ma bat singur) ii va fi alaturi si va zambi asa cum faceam eu odata, iar ea nu va mai fi si-o Julieta moderna, ci doar Alexandra. Eu plec, ea ramane si ii mai doresc iubirea ce i-am dat-o si o mai aveam de daruit ei.

Take care, Puisor! Te iubesc. Dragostea noastra a fost un joc practicat de nebuni in Olimp candva, o iubirea faurita de un sculptor prea crud, aleasa a zeilor. Iar eu am fost Celmainebun si tu erai Ceamaifrumoasa. Asa sa ramai.

***
dor nefurat
Posted on noiembrie 5, 2008 by barbieru bogdan

Au trecut 78 de zile si 13 ore de cand ea plecat. sunt liber sa fac ce vreau: dorm toata ziua, noaptea umblu si ma distrez, ma simt foarte bine, beau, fumez. pot chiar sa ma imbratisez cu orice fata – nimeni nu imi va mai zice nimic si nici geloasa nu va mai fi. ma duc si cinez in restaorante scumpe. am fost peste tot in tara de cand n-a mai venit, am cunoscut tot felul de fete. si stii ce mi-a spus una dintre ele, stii ce frumoasa ce mi-a zis: “Baiete, esti un prost iar eu nu sunt o curva pe un trotuar. chiar tin la tine, dar tu la ea. si stii ceva: nu te merita, e proasta ca te-a parasit”. “Nu-mi poti fura inima, cat timp nu-mi furi dorul”, i-am raspuns.

Au trecut 178 de zile si 13 ore de cand n-ai mai venit. sunt singur in singuratatea mea absoluta, singur sunt. stau doar in valmasagul vietii de noapte, dar am impresia ca imi lipseste ceva. ieri am fost mi-am luat niste CD-uri, iar azi am inceput sa lucrez la o carte noua. am fost am vazut niste filme noi. dar imi lipseste ceva. am fost am vorbit cu un preot i-am spus “parinte dorul meu nimeni nu l-a furat, ce sa ma fac”. si stii ce mi-a spus, mi-a spus asa “o vezi in toate femeile, dar ea nu te merita. e doar o proasta care nu vrea sa aiba parte de iubire, e doar o proasta” …

***

***

Probabil că s-au gândit că acum este momentul prielnic să ne denigreze, să ne calomnieze, să ne transforme în infractori, care ar fi trebuit să fie băgaţi la răcoare, (în privirile dvs.) pentru a-i scoate pe câte unii mizileni, cu faptele lor ilegale şi imorale şi cu nerealizările lor, basma curată! În realitate acest lucru luaseră naştere de la înfiin-ţarea unor alte publicaţii pe plaiul nostru mioritic, când de multe ori am avut am avut un gust pentru că aceste instrumente de presă au printre scopurile lor şi denigrarea acestui săptămânal. Că suntem un ziar ilegal mai spun despre noi aceşti practicanţi de prostituţie jur-nalistică. Însă cititorii au continuat să ne citească făcându-i pe alţii să crape de oftică. Adică, scriu că să-i scoată basma curată pe unii şi ca să-i manipuleze pe cititorii acestui săptămânal într-un mod negativ degeaba. Ultimul episod prin care se încearcă transformarea noastră în „infractori”, pentru a se scoate basma o foarte respectabilă şi apreciată (pentru activitatea sa) educatoare (la modul cel mai serios, în afara acelui eveniment nefericit, educatoarea, după spusele din luna august a sătenilor, ar merita o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate). Deci e clar, suntem acuzaţi (acuzat?!), indirect, de şantaj, iar pe direct se scoate basma curată o minunată persoană care în, credem noi, 30 de ani de activitate a dat-o odată în bară, în special într-o convorbire telefonică. Nu s-a pus accentul în acel material pe faptul că ar fi lovit un copil, ci pe comportamentul ei, scris de mine, care în niciun caz nu era un „articol bombă”, ci avea un format de editorial, dar la minţi neprihănite ce să le mai ceri? Că doar nu s-a văzut chel care să nu vrea tichie de mărgăritar. De ce nu se vorbeşte despre încercările lor, penibile, de şantaj sau de intimida-re prin ameninţări? Poate ne-o gra-ţia şi pe noi cineva!?

***

La un moment dat în respectivul material se (sub)înţelege (oamenii care m-au sunat să-mi zică despre respectivul material mi-au spus şi lucrul acesta, eu încă nu citesc aberaţii scrise pe pagini de ziar dependent) că fata ar fi (să ne fie cu iertare!) un soi … de … panara-mă. Şi nici cu acest lucru nu sunt, nu suntem de acord; e prea de tot aici: ca să ne transforme în „infra-ctori” pe noi, profitând de eronatele informaţii furnizate, transformă şi fata în altceva. Sugerăm, la modul cel mai serios, o demisie a celui care a scris asemenea aberaţie sau cel puţin nişte scuze faţă de fată! Că noi ne-am obişnuit cu jecmănirile adresate de comedia locală. Doamnă educatoare chiar sunteţi de acord cu ceea ce s-a scris în media locală? Chiar vă convine să se înţeleagă asemenea jignire (c-ar fi panaramă) despre fata dvs. ? Noi spunem, credem şi susţinem că nu, şi după ceea ce cunoaştem despre fată: jos pălăria ! Iar dacă sunteţi de acord cu această afirmaţie, înseamnă că avem şi noi dreptate!

***

Lupta [co]mediei locale, oarbă, împotriva celor patru persoane enumerate la începutul textului, şi nu numai!, s-a desfăşurat pe mai multe planuri : denigrări, strangulări financiare, atragerea unor colaboratori. Mai mult decât atât, unor anumite persoane li se inter-zic să mai vorbească cu oameni din redacţia noastră. De către cine ? Nu băgăm mâna în foc, dar bănuim! S-a trecut, prin telefoane anonime, la ameninţări, chiar am fost înştiinţaţi printr-o sursă că ni se pregăteşte o surpriză (de fapt o răzbunare) dacă nu ne „cuminţim”! Dar ne-am făcut treaba noastră. Răzbunarea e arma lor, a proştilor dacă ne luăm după proverb !

***

Bogdan Bărbieru, Iulia, Vali, Cătălin: toţi patru suntem nişte infractori minunaţi.

Asta e ideea pe care ar trebui dvs. s-o credeţi ! Asta vor cei din [co]media locală. Sunt scârbit. Scârbit de noi, ăştia patru cu tupeu jegos. De faptul că am fost prea fraieri, idioţi şi naivi să credem că prin nepracticarea unei prostituţii jurnalistice şi că dacă vom apăra interesele cetăţenilor vom ajuta instituţiile abilitate să descopere uscăciunile din mai multe domenii. Sunt scârbit de acest lucru. Suntem o ţară de corupţi, ”piloşi”, şpăgari şi cu prea mulţi securişti, ce-au făcut parte din malaxorul de vieţi, de până în ’89. Trăiască corupţia! Trăiască pilele! Trăiască securiştii şi şpaga!

Filed under: rezervatia naturala de imbecili, scenarii in ciorna | Tagged: anchete, fereastra, mizil, postalionul, primaria mizil | 5 Comentarii »
Marko Bella, un maghiar care striga romanii

Posted on martie 16, 2009 by barbieru bogdanIn urma cu ceva ani, pe cand Ceausescu era inca un simplu roman, undeva prin Romania, printre etnici maghiari, se nascu un copil mic, cu inceput de calvitie. Anii au trecut, Ceausescu a crescut si a decazut. Intre timp, copilului mic a inceput sa-I creasca parul pe fata sub forma de cioc, in schimb parul de pe cap a inceput sa-I cada, iar vederea sa-I joace feste. A profitat de momentul ’89 si a inceput sa-si spuna maghiar. Nascut si crescut printre maghiari. In Romania, nu intr-o tara cu un drapel ce are trei culori: rosu, verde si alb. Dupa ’89, nu mai era ca pana atunci roman. Ci maghiar. Si-a tras cu japca sau fara partid. S-a proclamat aparatorul etnicilor care provin din natia sa. Doar incepusem sa o ardem cu democratia. Pe urma a bellatizat doua judete. Apoi, a vrut sa-si traga tara lui. Cu alea doua judete. Adica autonomie. Mai tarziu apare in EVZ si urla “In Covasna si Harghita noi guvernam”. Adica, something like this: “in Romania exista doua tari, doua guverne”. Acest ahtiat dupa putere, pe numele sau de presedinte de partid Marko Bella, urla de cativa ani ca etnicii maghiari din Romania sunt prigoniti. Cu toate ca statisticile si membrii UE spun clar si raspicat ca in tara noastra etnicii maghiari au cele mai multe drepturi fata de restul tarilor UE. Dar si fata de restul etniilor din Romania sau cele ce port drapelul UE. Practic, ca sa inteleaga toata pulimea, etnia naghiara are mai multe drepturi si decat romanul si tiganu’ din tara noastra, si decat romanul sau maghiarul din Italia ori Spania. In schimb, romanii din HarCov sufera de urma pulimii maghiare. Nu stii maghiara o mierlesti. Spui ca esti roman, bosgorul nu te angajeaza. Si tot asa. Daca vreti sa stiti mai multe despre aceste lucruri rasfoiti arhiva JN ca acest ziar a relatat de multe ori aceste lucruri.

Cu toate astea, Bella declara in stilul sau “markonizat” ca maghiarii din Romania nu au drepturi. Acum, un necunoscator, ar spune dupa ce l-ar aude: “asta e prost sau tampit?”. In fapt, aici e vorba doar capitalul de imagine si minimalizarea meritului unei democratii si corectitudini a clasei politice din tara noastra in privinta etnicilor maghiari. Bella este doar un tip care isi joaca bine cartea. Atat doar. Si doar – vorba proverbului – un hot care striga hotii. Doar ca e maghiar. Ci nu roman.

Filed under: dorinte si impresii futile, rezervatia naturala de imbecili, scenarii in ciorna | Tagged: covasna, harcov, harghita, maghiari, marko bella, scenarii in ciorna, udmr, ue | 4 Comentarii »
Cum a devenit „Dreaptă a popoarelor” Regina-mamă Elena
Posted on martie 11, 2009 by barbieru bogdan

Pentru a îşi manifesta recunoştinţa faţă de cei care şi-au periclitat libertatea şi viaţa pentru a salva evrei, în perioada Holocaustului din al doilea război mondial, Israelul, prin Yad Vashem – Instituţia Memorială a Martirilor şi Eroilor Holocaustului, cu sediul în Ierusalim -, acordă distincţia „Drept al popoarelor”. Români admirabili, în număr de peste 50, care au salvat evrei de la deportări, au primit acest titlu. Printre ei şi Regina-mamă Elena, care a primit recunoaşterea oficială abia post-mortem, după ce acest lucru nu a fost posibil fie din raţiuni politice, fie din cauza deportărilor evreilor din Basarabia şi Bucovina din ordinul mareşalului Ion Antonescu. Pentru că în realitate Regele Mihai doar a domnit, puterea aparţinând lui Antonescu. O altă piedică a fost faptul că liderii comunişti români nu doreau ca vreun membru al Casei Regale să intre în atenţia presei de peste hotare.

Lipsa dovezilor … şi lupta a doi evrei

Alteţa Sa Regala, Regina-mamă Elena, a primit cu greu distincţia de „Dreaptă a popoarelor”, unul dintre motive fiind manipulările regimului comu-nist din ţară. De astfel, şi lipsa dovezilor a îngreunat acordarea titlului, regulamentul Yad Vashem, aprobat de Knesset – Parlamentul Israelian – în 1953, având condiţii stricte în ceea ce priveşte recunoaşterea unei persoane ca „Drept al popoarelor”. „Recunoaşterea acestui titlu se acordă celor despre care se poate dovedi că au salvat vieţi evreieşti într-un mod dezinteresat şi cu riscul vieţii”, spune un înalt funcţionar al institutului în cauză. Doi evrei – rabinul Alexandru Safran, fost rabin-şef al evreilor din România, şi inginerul Emil Simiu, pe numele evreiesc Moise Smilovici, stabilit în SUA – au spus că neacordarea acestei distincţii reginei reprezintă o nedreptate istorică ce trebuie să fie reparată, hotărând, astfel, ca să aducă ei dovezile. Într-o scrisoare publică, apărută într-o revistă americană, Simiu spunea în 1982: „În pofida masacrelor comise de Garda de fier şi de fasciştii români şi a presiunilor puternice din partea autorităţilor germane, sute de evrei-români au supravieţuit celui de-al II-lea Război Mondial. Salvarea lor de la moarte a fost probabil cea mai importantă acţiune de acest fel din istoria Holocaustului. Ea este şi cel mai puţin cunoscută, căci istoria acestor evenimente a fost sistematic falsificată de regimul comunist. Şef-rabinul Alexandru Safran a descris în amănunt rolul umanitar şi politic decisiv jucat de răposata regină-mamă Elena, care prin acţiunile ei, a salvat vieţile a zeci de mii dintre cei 185.000 de evrei deportaţi în Transnistria din Basarabia şi Bucovina de Nord. Regina-mamă şi Regele Mihai au contribuit la amânarea şi apoi la anularea planurilor de deportare în Polonia a întregii populaţii evreieşti din România”. „Potop” de mărturii Demersurile lui safran şi Simiu au avut efectul dorit, pe adresa Yad Vashem din Ierusalim sosind mesaje şi scrisori de pretutindeni care conţineau mărturii sau cereri pentru ca Regina Elena să devină „Dreaptă a popoarelor”. Jacques Vergotti, fost ofiţer de ordin al Regelui Mihai, care a asistat personal la o întâlnire între Papa Pius al XII-lea şi regina Elena, a povestit cum Alteţa l-a implorat pe Papă să intervină în favoarea evreilor din ţara noastră. Personalităţile rabinice Jonathan Z. Maltzman al Congregaţiei religioase evreieşti americane Beth-El, Yuda Glasner, vicepreşe-dintele Uniunii Rabinilor Ortodocşi din SUA şi Canada, fost locţiitor al şef-rabinului Clujului, şi Alexandru Safran, fost şef-rabin al evreilor din România şi rabin al Genevei, au avut un cuvânt deosebit de spus pentru acordarea distincţiei şi Reginei Elena. Spre exemplu, Glasner scria despre Regina-mamă că „a scăpat de consecinţele urii pe care i-a purtat-o naziştii, doar pentru a fi supusă la suferinţe de comunişti”. O mărturie impresionantă a depus şef-rabinul Safran. „Aceste riscuri erau datorate următorilor factori: 1. Influenţa asupra afacerilor româneşti începând din 1940; 2. Faptul că germanii erau ţinuţi la curent cu activităţile în favoarea evreilor de către spionii lor; 3. Ostilitatea mareşalului Ion Antonescu faţă de familia regală şi îndeosebi faţă de Regina-mamă, ostilitate intensificată de atitudinea şi acţiunile ei în favoarea evreilor; 4. Ostilitatea faţă de Regina-mamă a germanilor, în special a lui Hitler; 5. Posibilitatea unei intervenţii germane „manu militari”, care o preocupa pe Regina-mamă din 1942. Aceasta era conştientă de riscurile privind persoana sa, datorate demersurilor făcute de ea în favoarea evreilor. (…) A acţionat constant în favoarea evreilor şi a salvat vieţi evreieşti, în pofida acestor aprehensiuni, datorită forţei şi bunătăţii sale morale”, scria rabinul Safran în mărturia lui. Gest impresionant, dovadă hotărâtoare În octombrie 1942, Richter fusese trimişi de comandanţii nazişti la Bucureşti pentru urgentarea trimiterii evreilor români în Transnistria. Acest lucru nu mai avea să se întâmple. Totul a pornit de la arestarea filologului dr. Barbu Lăzăreanu, care i s-a adresat medicului Victor Gomoiu, extrem de apreciat la acea vreme. Acesta s-a adresat Reginei, căreia i-a povestit de nenorocirile prin care trec evreii arestaţi. Regina-mamă Elena i-a spus că ceea ce se întâmplă în România este o ruşine şi nu mai poate să vadă aşa ceva. Mai ales că în acest mod numele ei şi a fiului ei, Regele Mihai, ar fi mereu legat de aceste masacre. Mai mult Regele a fost ameninţat de mama sa că va părăsi ţara dacă nu va opri aceste crime şi nu vrea ca el să fie cunoscut drept „Mihai cel groaznic”. În consecinţă, Regele Mihai l-a sunat pe prim-ministru Mihai Antonescu şi a ordonat ca evreii arestaţi să fie eliberaţi, ordin care, după ce a avut loc un Consiliu de miniştri, s-a concretizat. „Dreaptă a popoarelor” post-mortem Eforturile lui Safran şi al lui Simiu s-au concretizat la 11 martie 1993, când Reginei-mamă Elena i-a fost oferit post-mortem distincţia „DREAPTĂ A POPOARELOR”. La 4 noiembrie 1993, la Ambasada Israelului de la Berna, Regele Mihai a primit distincţia acordată Reginei Elena. „Omagiul pe care îl aduceţi astăzi virtuţilor mamei mele (…) trebuie împărtăşit de întregul popor român, care a fost, şi este încă, adesea considerat în mod nedrept vinovat de sentimente de discriminare faţă de minorităţile lui etnice şi religioase. (…) Voi merge să depun pe mormântul ei această medalie, pe care o consider un tribut nu numai memoriei ei, ci şi memoriei tuturor românilor care, deşi au trăit una din cele mai teribile perioade ale istoriei europene, nu au renunţat niciodată la principiile comune evreilor şi creştinilor: moderaţia şi toleranţa faţă de ceilalţi (…)”, a declarat emoţionat regele Mihai în momentul decernării titlului „Dreaptă a popoarelor” Alteţei Sale Regale Regina-mamă Elena. Tot atunci, unul dintre cei care au luptat pentru ca regina să primească acest titlu, şef-rabinul Alexandru Safran, a declarat: „(…) Când mi s-a comunicat hotărârea de a conferi, post-mortem, distincţia „Dreaptă a popoarelor” Reginei-mamă Elena a României (…) am retrăit toate acele clipe de deznădejde când m-am adresat ei, implorând-o să ia sub oblăduirea sa populaţia oropsită din ţară; am revăzut chipul ei nobil şi luminos; am auzit vocea ei blândă şi mângâietoare. De fiecare dată şi fără întârziere, regina-mamă a răspuns apelului meu cu evlavie şi înţelepciune, cu fineţe şi tărie, s-a străduit să salveze fiinţe evreieşti obidite; şi le-a salvat! Îi datorez recunoştinţă. În scrierile mele am numit-o: o adevărată mamă. Da. Aşa a fost pentru noi, evreii din România, în anii de prigoană, regina-mamă Elena. Sufletul ei sălăşluieşte, în înălţimi, de-a pururi, în rândul celor drepţi”.

Filed under: impliniri pe alt taram, scenarii in ciorna, scriu pe blog deci existelena lupescu, holocaust, israel, regele carol, regele Mihai, regina elena, regina-mama, regina-mama Elena, yad vashem | 3 Comentarii » | Tagged:
La Bran, se învăţa “Radu”, “Stănică”, “Păsărici”, fabricarea de probe şi tortura

Posted on martie 10, 2009 by barbieru bogdanFoştii lucrători ai securităţii comuniste nu s-au născut cu duritatea în sânge sau inumani. Securiştii din epoca comunistă au fost învăţaţi să se comporte aşa, mai ales împotriva “inamicului poporului”. La Bran, exista o scoală a securităţii unde se învăţa fabricarea de probe, şantajarea, arestarea la ordin, practicarea torturii, exterminarea celor care erau împotriva regimului comunist, dar şi punerea în aplicare a metodelor “Radu”, “Stănică”, “Păsărici”. Elevi erau tinerii procurori sau judecători. Profesori – generali ai fostei securităţi si miliţiei. Mulţi dintre cei care au absolvit aceste cursuri azi au ajuns departe, adică şefi la instituţii care pun în aplicare legea penală. Deşi ar fi fost mai bine ca SRI să publice dosarele celor care au absolvit această scoală, pentru ca tinerii să afle cum au fost distruse destine nevinovate, SRI a considerat că aceste dosare sunt secrete de stat. Dezvăluiri sau mărturii ale foştilor absolvenţi ai şcolii securităţii de la Bran nu au fost mai deloc. Doar în urma cu ceva timp un fost procuror comunist, a hotărât să rupă tăcerea şi să vorbească despre atrocităţile foştilor securişti, puse în practica după ce au fost învăţate la Bran. Acesta a dezvăluit, la începutul lui martie 2008, despre metodele Radu (iradierea, exterminarea “inamicilor poporului”), “Stănică” (folosirea torturii, făcându-l practic pe torturat să spună ceea ce se doreşte) şi “Păsărici (internarea la nebuni şi administrarea de droguri oponenţilor regimului ceauşist). Precum şi despre alte atrocităţi pe care le săvârşea agenţii securităţii. Confirmând astfel că fosta securitatea a fost un malaxor de vieţi şi că suntem anchetaţi de foşti securişti, care au fost învăţaţi sa obţină o declaraţie de vinovăţie prin orice metode, chiar dacă suspectul e nevinovat. Huo, securiştilor să puneţi lecţiile în practică pe nişte colegi de-ai voştri în turnătorii cristea şi avramescu, ambii venetici pe meleaguri mizilene. Atunci aţi face un bine.

Cu lipsa de respect, pentru politistii brasoveni numai de bine

Posted on martie 5, 2009 by barbieru bogdanTare mi-a displacut sa-I vad pe politistii brasoveni cum apar la televizor si se lafaie, cu lipsa de modestie, insa cu o doza impresionanta de fabulatie, cum au reusit sa-I prinda pe Gorbunov si pe Gribenco si pe cine o mai urma. Mai ceva ca iti vine sa te duci la buticul din scara blocului sa-ti cumperi niste lamai. Politistii brasoveni si-au abrogat niste merite ce nu li se cuvin. Haideti sa facem o scurta si rapida recapitulare. Un jaf la o casa de schimb valutar in Brasov s-a soldat cu doi morti si un tanar ramas fara ochi, apar suspectii principali Gribenco si Gorbunov si sunt prinsi de politisti. Politistii brasoveni apar prin presa si pe sticla si fabuleaza cu aceste prinderi. Dar prin ceva fals. Gribenco, daca nu ma-nsel si nu ma insel, a fost prins in Ploiesti. Care acest Ploiesti este din pura intamplare cel mai mare oras din Prahova. Care Prahova este cu totul diferita de judetul Brasov.

Hai sa ne imaginam ca “gardistii” brasoveni si-ar fi facut treaba si nu ar fi stat cu mainile in san, or nu ar fi devenit arme de intimidare (Negrila si Moraru stiu de ce) si l-ar adulmecat pe basarabean, care statea excat sub nasul lor. L-ar fi prins, l-ar fi trimis la Craiova, intr-un loc mai racoros. Daca justitia i-ar fi dat drumul din nou, atunci vina apartinea acestei babe oarbe, schioape si ipotente. Probabil doi oameni nu mai erau ucisi. Si la fel de probabil putea sa fie alt jaf, in acel loc. Insa avand alt infractor in prim-plan. Infractor care in disperarea sa de a fugi poate nu ar mai fi tras cu arma.

Somnul autoritatilor naste monstri. Gorbunov, alaturi de Gribenco, ar fi putut ramane un infractor marunt, daca nu I s-ar fi permis in glaucom lui sa devina un interlop. Au fost lasati si de justitie, si de politie. Iar ei cand au vazut ca aceste doua autoritati sunt intr-o somnelenta benefica infractorilor au continuat sa faca ce stiu mai bine. Infractiuni.

Si asa cu lipsa de respect fata de purtatorii brasoveni de uniforma, cu respect pentru conceptul uniformei de politist, le transmit direct din coltul strazii sa ne aduca in fata pe criminalul de la Farmacia Thea, pe cel al celor doi batrani ucisi intr-un mod teribil de crud, al Roxanei Iakab, al Elodiei (sau rezolvarea cazului), precum si autorii altor crime care au zguduit din temelii Brasovul, crime ce azi poarta insemnul AN. Adica, cu autor necunoscut. Abia apoi sa apara pe sticla, lipsiti de modestie. Pana acum unor oameni precum Alex Diaconescu, Cioaca (cu extraordinara participatie de la Bucuresti) sau altora li s-au distrus viata, cariera si li s-au furat ani din viata, refuzandu-le dreptul la prezumtia de nevinovatie. Ca sa demonstreze ca sunt autorii crimelor nu au fost in stare. Iar ei sunt nevinovati, atata timpul cat nu s-a dovedit nimic si au dreptul la prezumtia de nevinovatie.

Cand am auzit/ Ca s-a babardit/ m-am trezit si-am zis:/ Dom’soarelor, mai nimic/ pe sub soarele cel mic (Pitipoanca de cenaclu. Serial in trei episoade, azi ultimul)
Posted on martie 4, 2009 by barbieru bogdan

Daca pan’acu din industrie atat mai lipsea, ca sa completeze tot tacamul. Practic, avem: profesoare porno (una de 30 ani, alta de 60), eleva-porno, inspectorul scolar porno, piticul minune porno. Acum a aparut si poeta porno, care ne reimprospateaza cu un neispititor aer de pitipoanca. Dansa e promovata de portalul poezie.ro, adica de cei care se ocupa cu impresarierea non-valorilor.

LIVIA, PORNO SI ATAT
Cand totul devenise plictisitor, incat te fura somnul, la acea cafenea literara, veni randul Liviei la cititul marilor operlor lirice personale, alias aberatii. Ei bine, in acea acalmie versurile ei ne facura sa trezarim. Adica Livia e un fel de Alina Plugaru a poeziei. Adica, poeta XXX si regina-porno a poeziei. Sau poate fata are un eros prea ridicat in creatiile ei pentru mintile noastre necomuniste. Adica, are sex-appeal.
Din poezia ei am aflat ca are si ea un iubit, si ca orice fata are si ea menstruatii. Ni se mai destainuie ca spre deosebire de colegele de cenaclu ea are si un iubit, mai este si fericita si, pe deasupra, se mai si potrivesete la pat cu el. Si culmea mai au si alte lucruri in comun. Cum ar fi ninfomania. Dar sa ii dam si momentele ei de glorie:
“am iesit in balcon sa fumez/ ma gandeam ca/ de 3 saptamani/ ne futem/ ai prins chiar si o menstruatie/ dar inca nu mi-e clar daca e Chitila/ sau Mogosoaia/ locul in care o facem/ pentru ca n-am vrut sa memorez/ drumul/ singurul reper/ e benzinaria LukOi*/ de unde te-am rugat sa-mi cumperi tampoane/ cand tocmai se schimba tura/ si se preda gestiunea …”. Vorbe goale dupa cum vedeti, dar dezvaluiri incendiare. Pentru tatal ei, care prezent la cenaclu, stie si el de acum pe unde umbla si ce face fata lui cand lipseste cu noptile de acasa.
Insa, Livia continua. Nu opreste sin dezvaluiri, iar eu am impresia ca asista live la emisiunea Dan Diaconescu in direct, la ore tarzii in noapte. Cand tatal ei doarme, in mod normal. Pt. Livia romatism si poezie este acelasi lucru cu chiloti, tampoane, sperma si futa*. Mai mult, ea dezvaluie un inceput de lesbianism, in speta de bisexualitate, si cum este excitata de o fata: “Vreau sa cred/ ca visezi/ cum ma lipesti de pereti/ si ma trantesti/ de podele/ in timp ce eu/ in balconul din brancoveanu/ fumez o tigara sub chilotii andreei pusi la uscat/ din care o apa calduta/ imi picura/ pe gat si/ pe spate”.
Deci, in afara de asta, ii cam place sexu-n grup. E bine, atata timp cat nu fumeaza …

poezie punct ro e doar un portal. Al caror membrii se mai intalnesc deseori la o cafea. Literara. Din pacate, non-valorile sunt cu duiumul. Cu prioritate in prima garda. Sa ne mandrim cu ele!

ALEXANDRA IN LUMEA EI

Daca ieru avuram una bucata de fitoasa care se pricepe la poezie la fel ca Nikita la spus rugaciuni, azi urmeaza alta. Alexandra, pe numele ei. Care isi rodea unghiile, avea o privire de secol 17 de eram sa-i zic ca-i emo kid, de nu avea 19 ani. Dar putea fi emo teenager. Mai ales ca avea o rochie neagra.

Spre deosebire de alte fufe, ea nu a citit inca rujul. In s-a parit poate prea lung. Daca a preferat rimelul. Despre altele ne aptinem. Ea isi doreste sa creeze. Beciuri, harsaituri. Sa se afunde in disperare. Ca in submediocritate s-a afundat demult. Insa, dintre toate fitoasele de cenaclu ea straluceste cel mai mult. La fel ca soarele pe timp de noapte. “Ne afundam pasii in disperare/ vine cand inainte nu e nimic istovitor/ in singuratate cand mi-e rau”. Nu mi-am dat seama cu cine isi afunda pasii. Daca, momentan, e in singuratate. Dar stiti: un sfarsit= un nou start: “aici incepe viata, un harsait intrerupt/ cu cei mai buni prieteni care forseaza diminetile/ verminatia/ in ultimul beci/ unde chipurile/ fluturilor sub lampi/ ne schimba.”. Acum ma destept si stiu de ce ei se afunda, ci nu ea: pentru trebuia si prietenii ei sa urmeze ritualul,dar se lasau astepti pt ca sapau un beci. In care sa-si bage pasii.

Mai incolo putin, mai exact la o distanta de cimci versuri, Alexandra ne marturiseste ca nu e singura. O fi zis asa din motive de PR. “in fiecare primavara un rapait de lacusta/ ne ajuta sa ne regasim/ tu care nu iei niciodata durerea/ nicin nu ma poti face sa raman/ corpul tau/ in savoarea carnii mele/ lasa-ma sa nu vad/ disperati in mers/ corpuri sparte/ al tau pe pauza/ un stres in care nu avem nimic de facut”. E clar, desi tipul e un magar ce-o face sa sufere, ea tot il iubeste. Compatibilitatea (ce civant inteligibil) la pat ii tine impreuna. Neglijenta lui o apasa. Ata demult incat fata recunoaste: e disperata.

Dati-i un sfat va rog! Si mie un pahar de apa si-o lamaie!

Sefii de la portalul poezie punct ro mai baga uneori cate o intalnire de cerchisti, care se intalnesc unde altundeva decat intr-o cafenea literara, ci nu cenaclu ca doar – ce naiba! – Ceausescu a luat cu el pe lumea ailalta si comunismul. Acum 20 de ani. Ca sa mai spui cenaclu.
Am fost si eu invitat de un amic bucurestean. Sincer, m-a tentat mai mult locul in care s-a tinut aceasta intalnire. Adica, “Cafe Deko”. Undeva, la Teatrul National.
M-asteptam sa vad poezii care mai de care mai frumoase, ca-ti gadila simturile la auzul lor. Si a asa a fost. Doar ca zgaria. Si n-am mai auzit. Dar sa vedem filmul!CAFENEA, FUM SI-ATAT
Cafeneaua literara, deci. Bucuresti. Cafeneaua Deko. Intru. Totul pare poetic. Adica, mirosul de alcool, fumul de tigara. Era ceva creat si asezat in modul lor poetic. Plus, ceva discutii despre fundamentale esentiale ale existentei. “cum, cand, cine cu cine s-a mai ars”. Mai multe pustoaice, in modul poetic al lui Baudelaire. Caruia ii placeau curvele. Fete machiate, or mai bine zis mascate, strident, in decolteuri de li se vedeau sfarcii. De n-ar fi fost sutienele. Io, deja in asteptarea poeziei. Care uitase sa mai apara la intalnire.

CIZMELE MARIEI
cum zise unul mai destept in viata – intelectual de vita veche (poate riesling): “cenaclul literar este in sine un act cultural”. Mai putin acesta. Insa, dupa participant conta marimea, indiferent de calitate.
Una care m-a impresionat enorm a fost o tipa. Maria. Care ameninta ca ne va strica buna dispozitie. Publicandu-si cartea. Ea scrie in stil modernist. Si stie ca fara multe cizme nu poti reusi in viata. Si nici in dragoste. Ea are doar 10. momentan. Stie ca daca vrea un sot bun tre; s-ajunga la 17. Si la moartea sa vrea ca tot prin cizme sa faca impresie buna. In fata lui Dumnezeu. Ca doar prima impresia conteaza. Practic, isi exprima revelatia alegorica ce o avu. Si isi lasa testamentul: “Eu zbor deasupra lui/ eu, frumoasa/”. Corect! Nu exista femei urate. Doar prea putina bautura. Si e singura. “Zece perechi de cizme si nu ma cere nimeni/de nevasta//”. Nu-i inteleg graba, e inca tanara. Isi va gasi la un moment dat sortitul. Acum depinde de el. Daca e de acord. Ca pan’acu doar ea vrea.
“daca o sa mor din dragoste/ vreau sa am manichiura frantuzeasca/ parul ondulat, cizme albe/ o rochie de dantela/ s-ajung la Dumnezeu sigura pe mine/ sa ma asez firesc pe scaun/ si sa intreb:/ incepem?”. Aici e vorba despre revelatia avuta de Maria. Nu stiu daca articolele vestimentare vor fi noi. Cred ca le-a luat deja. Pe criza e mai ieftin. In orice caz m-am convins ca Maria n-a citit inca Shakespeare. Altfel, ar fi scris “daca ar fi sa murim din dragoste!”.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment